Mersul lui Chaplin (pentru Mari, actriţa în devenire)

                              

“Viaţa este o tragedie atunci când e privită în prim-plan şi o comedie când o priveşti în plan larg” (Charles Chaplin)

ne ţinem de mână şi mergem ca Chaplin, când oamenii ne întreabă de ce facem asta, răspundem: “acesta e circul elementar”, e terenul nostru viran, dreptul de a alege să declanşăm mici revoluţii

pe macadamul ticsit de frunze uscate şi ulei de maşină, oriunde, pe trotuar, pe marginea blocurilor, în jurul semafoarelor, în fugă pe lângă poliţişti, cerşetori, biciclişti, hoţi, muncitori şi prin alte locuri, ne ţinem de mână şi mergem ca Chaplin

în cadranul ceasului, soarele e o palmă usturătoare peste ochi, ne scoatem ceasurile, le băgăm în buzunare şi mergem ca Chaplin

o limuzină se apropie de bordură şi merge încet pe acelaşi traseu, dinăuntru se aude o voce, asemenea vocii de la telefon, care spune: “vedeţi, se poate trăi şi aşa…”

tu eşti o actriţă serioasă, cunoşti cabaretul, rujul, ciorapii, corsetul, pantofii, întreaga recuzită, tu poţi să joci rolul nisipului de pe fundul oceanului, poţi să joci parazitul, meteoritul, filamentul, abţibildul, eu sunt un şoricel mic şi negru, un vânzător de fleacuri, eu ştiu să reinventez falimentul, să iau bormaşina şi să dau o gaură în atmosferă, apoi să te iau de mână şi să mergem ca Chaplin