(poem) Valuri şi retrovizoare

Dacă mi-aş imagina dintr-o dată că nu sunt aici

şi că patul arde încet pe terasă, holurile din viaţa

de ieri le-aş vedea prăbuşite în semn de ieşire:

era ceva mai devreme care n-a reuşit să-mi atingă

retina, o mişcare spontană şi silueta şobolanului,

prins între două fisuri în faleză

nici măcar inima (vezi: bătăile inimii pe obrazul jilav)

cineva te înţelege (dacă începe să plouă şi degetele

alunecă pe sub valuri)

Mai bine să-mi dai un cadru distant (trupul tău) pe care

să-l apropii cu degetul pe ecran (vezi: pe nisip)

Advertisement