(poem) dans cu spatele în întuneric

    

Lay back the darkness for a salesman

who could charm everything but the shadows,

an immigrant who stands on the threshold

of a vast night

                                               Edward Hirsch

 

Bruiaj. Înnoptez pe o platformă fragilă.

Deşi plouă apa e liniştită şi se propagă.

Unii de pe margine ar spune că încerc

să-mi menţin echilibrul. Inspir tot fumul.

Plouă din ce în ce mai tare. Îmi mişc uşor

mâna şi am senzaţia neclară că ating

fundul apei. Copleşit rulez imagini din

Nocturne a lui Trier. Mici valuri îmi inundă

timpanele răspândind prin vibraţii unde

sonore către creier. Lebedele negre plutesc

înspre mal. Sub salcie e mai răcoare chiar

dacă toată mizeria se lipeşte de piele.

Sângele produce rumoare. Razele au

logica lor solemnă. Fără umbre. Doar linii

de praf şi mâzgă. Le simt cel mai bine

când închid ochii. În noaptea asta

toate frunzele sunt perturbaţii

ce anunţă aspre fenomene

atmosferice. Amorţit nu-mi dau

seama dacă într-adevăr plouă sau

dacă o forţă neştiută scutură

cu putere copacii din rădăcini.  

Nu sunt aici. Şi tăcerea asta nu

e mai mult decât tăcere. Acum

vreau ceva în care să cred cu tărie.

Vreau un păr lung desfăcut peste umeri.

Vreau un cuier şubred nelăcuit.

Să fie din lemn bine uscat ca să ardă.

Şi vreau să ştiu că atunci când mă apropii

de mal cineva mă aşteaptă să-i spun la

ce m-am gândit între timp. Cineva să mă  

aştepte să o invit la dans şi să-i

dansez în gură.