nu din toate direcţiile,

                           oricum, în faţa acestei singurătăţi scămoşate

                           nu poţi să rămâi rece şi calm

 

 

                           după ce am reparat difuzoarele,

                           printre unde, fractali şi mult fum,

                           a început în sfârşit să se audă şi

                           cântecul era spectaculos,

                           nimic inventat, doar sunete şi cuvinte

                           ca nişte secvenţe dintr-un film dogma

 

 

                           noaptea, pe muzica asta îmi curăţ

                           toate rănile, tocmai pe muzica asta fac

                           din mine dirijorul care abia mai gesticulează –

                           conectez bobinele şi imediat închid ochii

 

 

                           iar dimineaţa, când carnea încă mă suportă,

                           mă sprijin elegant de balerinele din porţelan,

                           dau cearşaful la o parte şi foarte, foarte încet, mă

                           aşez lângă tine