fumegând, cu degetele răsfirate pe pielea ta, exult la fiecare surâs de-al tău rarisim şi ştiu că

            nicio revoluţie n-o să mă apropie mai mult de tine, o să mă ridic de aici ca un gimnast la început de carieră şi o să-ţi desfac părul numai pentru mirosul pe care soarele zilnic ţi-l imprimă

eu sunt o maşinărie avansată, o staţie de epurare cu motoraşe şi multă zgură, cu plopi şi crengi lăsate să crească pe apă,

            sunt raftul cu diamante în care domnişoarele finuţe îşi scaldă ochii înceţoşaţi de frumuseţe sau poate nesomn

            dar tu?

mai bine trist decât cu spatele încovoiat de o greutate neînţeleasă, pentru tine oricum aş şlefui diamante şi pietre de râu, ştiind, fără îndoială, că nicio revoluţie de-a mea nu o să te aducă mai aproape, de fapt, mai aproape de atât nu se poate