scurtă apropiere. numai aşa lucrurile revin la normal.
ai spus că asta nu e o simplă pană de curent
admirăm ceea ce nu trebuie admirat, pentru un colţ de umbră admirăm dimineţile prăfuite – până rămâi pe întuneric şi ţi se face frică şi mi se face silă şi asta mă ajută să-ţi simt gustul mai bine, sunt momente când înghit în sec şi devin sobru
noi trebuia să păstrăm secretul ăsta, să nu ştie nimeni de el, se pare că acest surplus de energie nu funcţionează, de pildă aseară am rămas iarăşi fără lumină
e necesar să mă adun în mine în plutoane, în mulţimi de păcătoşi pe care doar eu să-i analizez, dar ce spun, ăsta e un drept câştigat cu umilinţă şi uitare
tu ai încheieturile frumoase şi o eşarfă roşie-roşie, unghiile lungi şi crăpate, eu abia urc scările şi când ajung sus încetinesc şi te caut pe tine, mai ales în serile când stăm pe întuneric, când spui că asta nu e o simplă pană de curent e viaţa ce se pune cu forţa înaintea mea şi-mi ordonă: fă asta, fă aia, nu sta pe loc, mişcă-te pentru ca lucrurile să nu treacă pe lângă tine degeaba, nu ai nicio cicatrice, eşti sau nu bărbat, hai demonstrează-mi ce eşti, nu-ţi mai scărpina cu atâta graţie circumvoluţiunile alea – tabloul electric crapă sub presiunea ţevilor din perete
am tăcut o clipă, am ştiut că trebuie să mă apropii de tine să fiu şi eu un fel de prelungire roşie a eşarfei tale, stând pe spate într-un câmp cu maci, invadat de gâze ale serii
