poem scris ca şi cum mintea ar fotografia misterul a ‘ceea ce va urma’

                              

(o muzică bizară se auzea în spatele blocului tocmai când se oprise ploaia şi la tv difuzau în reluare un al mister lynchesc)

 „după ce parcurgem tot drumul ne oprim stăm câteva clipe tragem cu putere aer în piept devenim misterioşi şi gata spectacolul începe ne aşezăm comozi pe scaunele joase din lemn fără spătar ne frecăm palmele cu un rânjet larg pe figuri şi ne relaxăm fiind cu toţii în aşteptare…”

dar eu despre cine vorbesc acum te-aş întreba,despre cine? hai spune-mi ai milă de mine şi spune-mi, sunt mai mult decât confuz, tu nu auzi ce aud şi eu? muzica aia blestemată, nu înţeleg mai nimic din ea, nişte sunete alandala, privim amândoi pe geam, ştergem din când în când aburii ce se formează din cauza căldurii de la aragaz, înăduşeala asta mă face să gândesc mult prea departe

hai să-ţi spun, într-o dimineaţă a sunat cineva la uşă, îmi aduc bine aminte, era o fetiţă blondă, nu mă privea în ochi, stătea pur şi simplu în faţa uşii cu un cap de iepure într-o mână rupt dintr-un costum şi restul costumului în cealaltă mână, privea într-un punct fix când dintr-o dată mi-a spus: “ăsta e al tău, ţine-l bine, nu e uşor…e al tău, să nu uiţi asta vreodată…” mi-a oferit capul de iepure după care a coborât treptele şi a plecat, parcă văd cum s-a urcat în primul autobuz fără să privească în urmă

eu am intrat în casă, am aruncat capul de iepure într-un colţ al camerei fără să-i dau nicio importanţă şi am pornit tv-ul, schimbând canalele m-am oprit la ceea ce părea să fie o emisiune, un show mai neobişnuit - într-o cameră un grup de 3 oameni îmbrăcaţi în costume de iepure, 2 stau pe o canapea şi se uită într-o singură direcţie, un altul care e de fapt o ea stă în spatele lor şi calcă foarte lent, parcă cu mişcări calculate, nişte rufe, cei 2 de pe canapea se mai uită din când în când unul la altul, schiţând mici zâmbete, un al patrulea intră şi iese din cameră stârnind râsete vulcanice în public

…ce spui de toate astea? m-am uitat doar puţin la tv, apoi am coborât în grabă, m-am dus în spatele blocului unde nu se auzea nicio muzică, am urcat înapoi în apartament şi am ieşit la geam să fumez o ţigară, muzica a început iarăşi să se audă, de data asta şi mai tare, era noapte, unii oameni probabil veneau de la muncă, alţii se întâmpla oricum să treacă pe acolo, şi toţi de ce oare priveau înspăimântaţi înspre mine…? 

Câteva reflecţii despre filmul mistic semnate de Alejandro Jodorowsky

Jodorowsky este unul dintre puţinii cineaşti cu pretenţii mistico-filosofice; în acelaşi timp, este unul dintre puţinii “poeţi ai marelui ecran”. Abordând o manieră lugubră, suprarealistă, simbolică de a face film, J. vituperează cinematografic pe teme bine circumscrise, alese din viaţa omului cu aspiraţii (non) spiritualiste. Autorul face filme despre OM, omul aşa cum este reprezentat în lume, aruncat în lume de nevoia magistrală a existenţei sau inexistenţei unei divinităţi supreme în viaţa sa. Agnosticismul este o parte integrantă în cinematograful lui Jodorowsky. RĂUL este mereu funcţional şi îşi face simţită prezenţa prin mereu cumplita vărsare de sânge; un “sânge sfânt”, un sânge ce curge pentru un soi de mântuire, una cât se poate de umană.

 

5 new movies to see

*Eduart (regie: Angeliki Antoniou, Grecia-Germania, 2007) - Eduart un tânăr crescut într-un mediu crud al familiei, părăseşte Albania împreună cu visul său de a deveni un ‘rockstar’. Destinul i se împotriveşte şi astfel ajunge să comită o crimă în Atena. Datorită unui mai vechi jaf, Eduart este întemniţat în cele mai aspre condiţii. În închisoare va afla ce semnifică mila şi compasiunea pentru ceilalţi, în timp ce crima sa va deveni un chin prelungit.

                     

*Children (regie: Ragnar Bragason, Islanda, 2006) - Un film pe alocuri experimental. Un film simplu. O poveste a unei mame abrutizate de viată şi a unui fiu aflat în căutarea realităţii. Actorii sunt cei care au scris scenariul în regim de experiment. Totul este alb-negru. Guomundur face un rol minunat.

                                          

*Reprise (regie: Joachim Trier, Norvegia, 2007) - Doi prieteni (Philip şi Erik) se hotărăsc într-o zi să trimită prin poştă manuscrisele lor la o editură. Acestea ajung, romanele celor doi sunt publicate şi în scurt timp ajung celebri. Un film despre prietenie, depresia unor iubiri ne-oarecare, despre nebunia şi exuberanţa devenirii inspirate de arta lumii.

                             

*Black Book (regie: Paul Verhoeven, Germania, 2007) - O tânără evreică se ascunde de nazişti în Olanda pe timpul celui de-al doilea război mondial. Se alătură forţelor de rezistenţă pentru a afla cine i-a trădat familia. Atrasă într-o capcană, ea va fi nevoită să-şi demonstreze nevinovăţia faţă de cel pe care-l iubeşte.

                                         

*La mome / La vie en rose (regie: Olivier Dahan, Germania, 2007) - Film biografie. Viaţa lui Edith Piaf ‘introspectivizand’ destinul său mai mult sau mai puţin tragic. Nu este un film liniar. Frame-urile se schimbă de câteva ori, neafectând însă cursivitatea discursului cinematografic. La început o vedem pe fetiţa Edith, murdară, bolnăvicioasă, cu o mamă cântăreaţă în stradă, un tată circar şi o bunică matroană la bordel. Sfârşitul este emoţionant - fiind de acum bătrână, ea este ajutată să se urce pe scenă, unde dintr-o dată se transformă complet în aceeaşi cântăreaţă de geniu.