din momentul acela am început să gândesc diferit am început să merg cu greu pe stradă mereu împiedicându-mă şi cu ceva lipsă pe dinăuntru asta simţeam atunci acum sunt puţin mai relaxat dar cu aceleaşi minusuri imbecile pe care nu pot şi nu pot să le înţeleg: faptul că am ştiut încă de atunci că într-o zi se va termina & că unul din noi va pierde o cantitate mare de salivă atât de fierbinte că mult timp va înghiţi în sec că va dormi cu faţa la perete

ăla a fost punctul decisiv şi e straniu pentru că începutul nu are niciodată ceva limpede în el pare să fie doar o simplă cursă cu o maşină oarecare de la spital către cimitir bineînţeles cu o scurtă oprire pe la azilul de nebuni dar nu, nu ştiam că va veni şi vremea când scena aceea se va repeta în mintea mea cu atâta brutalitate 

       aşa trebuie poate e mai bine ce să spun e dificil mă întreb şi eu cum îmi vine pe loc dacă procedam altfel se ajungea oare aici dacă nu procedam pur şi simplu nu exista nimic real & chestia e că toată larma asta plictisitoare e lucrul cel mai greu de suportat un ţipăt nesfârşit în interior cum e zgomotul ambulanţelor sau al maşinilor de pompieri un zgomot uneori suportabil şi atunci cu oasele tremurând în tot corpul

 faptul de-a pierde de multe ori chiar totul îl învăţăm cu cinism unii de la alţii şi asta ne placene ţine cu picioarele pe pământ e ca o pompă sau un fel de supapă prin care intră viaţa în noi şi iese şi iarăşi intră într-un ritm controlat spunem un ritm pe care-l cunoaştem ce a ieşit din mâinile noastre odihnite lipindu-se cu tărie de abdomenele deja gata aranjate în linie dreaptă  

       şi cine se luptă cine spune că se luptă de fapt minte cine presupune că are mai multă dreptate şi mai puţină sfială la fel minte

 recunosc şi mie îmi place să mint să lovesc cu piciorul în diverse obiecte când merg pe stradă uneori cu loviturile mele ating oameni, oameni pe feţele cărora vezi bunătate, da bunătatea aia mincinoasă, dar bunătate şi totuşi asta înseamnă ceva  

şi cine te înţelege pe tine de aproape sau de la distanţă cel mai bine cine îşi aminteşte de tine provocându-şi de fiecare dată o migrenă cumplită

astăzi vineri sfârşit de decembrie mă gândesc la tine sunt atent la fiecare detaliu sap adânc în memorie fac şanţuri periculoase pentru propriul meu viitor dar nu-mi pasă mă gândesc intens la tine şi culmea toate farmaciile sunt închise astăzi încerc să mă exprim aşa cum ştiu eu mai curat şi  îmi închipui că-mi pun ţeava pistolului în gură şi fac şi eu ca vinicius - dau o gaură mică într-o gaură mare