Acest film este un omagiu adus lui Luis Bunuel & Jean-Claude Carriere.

Manoel de Oliveira ia două personaje din filmul lui Bunuel ‘Belle de Jour’ şi le pune în rolul de a trăi, 38 de ani mai târziu, drama unui straniu secret deţinut de personajul masculin, secret ce este de maximă importanţă pentru personajul feminin. După atâta timp cei doi se revăd, ea (în filmul lui Bunuel, Caterine Deneuve, acum Bulle Ogier) încercă să-l evite pe el, dar el o urmăreşte şi reuşeşte în final să-i atragă atenţia cu scopul de a-i dezvălui secretul. Henri Husson (Michel Piccoli) ce joacă în filmul original rolul de prieten al soţului lui Severine Serizy (a.k.a. Deneuve sau Ogier) fiind prezent la un concert de Dvorak o vede în sală pe Severine (acum cu 38 de ani mai în vârstă); îşi face curaj şi o invită la cină unde desigur va trebui să-i mărturisească totul; atmosfera devine oarecum tensionată; ea (acum văduvă) nu reuşeşte să afle nimic clar de la el; secretul continuă să existe pe măsură ce ei doi se încurcă şi mai mult în firul trecutului misterios.

La prima vedere acest film poate să pară o peliculă lentă, lipsită de acea vervă bunueliană; una în care poţi spune la final că Oliveira demontează povestea celor două personaje, că mai mult o prăfuieşte decât să o aducă în lumină. Oricum ar fi acest film, ce aş putea numi interesant la el, este un soi de ‘faţă-către-faţă’ dintre trecut şi prezent, o memorie ce se dezvăluie pe sine contra timpului epuizat.