e amuzant uneori

să ai un nor mic deasupra capului
care să te surprindă mereu: când e super
cald să-ţi trimită o rafală de vânt urmată de
o ploaie scurtă iar când eşti trist un soare
cât o minge de tenis care să te aducă la
fileu unde e mai uşor să găseşti o formă de
echilibru

Camera lui Cantor

 

 

După operaţie, băieţelul abia îşi mişca mâinile,

părinţii au decis să-i redecoreze camera, au scos

pianul, lângă pat i-au montat o măsuţă pe care

să-şi ţină jucăriile. Pereţii vopsiţi în culori calde,

albul cât să nu folosească prea mult curentul electric.

Noaptea trăgea încet jaluzelele, până şi un gest

atât de simplu devenise un efort. Aprindea lanterna

primită cadou în ziua când a câştigat primul premiu

important, reuşise atunci să spună: „pianul e prietenul

meu cel mai bun” şi făcea ture prin cameră, căutând

un loc moale pe care să-şi pună capul. În fiecare

dimineaţă deschidea uşa timid şi îşi lua farfuria

cu micul dejun, cana cu lapte şi se aşeza lângă

fereastră. Într-o zi, când părinţii au plecat în

delegaţie, după nopţi întregi de nesomn, băieţelul

a adormit ghemuit pe podea, în mâna stângă ţinea

biletul de externare cu scrisul îngroşat.

stăteam aşa lângă mingea spartă

nu se vede bine

îşi ia haina pe el şi vrea să

alunece, portretul familiei

seamănă cu o fotografie

veche în care nişte doamne

sfioase îşi aranjează una alteia

corsetul

 

tatăl a spus mereu că va lua măsuri

a trecut graniţa în germania şi nu

s-a mai întors, am aflat despre el

lucruri triste (curajul şi minciuna

au apărut la marginea oraşului

ca nişte afişe de propagandă)

 

când a căzut zidul berlinului au

început să culeagă via şi ce

ne-am mai distrat, puţin ameţit

am luat-o pe alina de mână şi

în curtea interioară, printre toţi

invitaţii, am învăţat primii paşi

 

la 4-5 ani nu prea ai cum să greşeşti

dacă-i vezi că râd asta se întâmplă

pentru că încep să te cunoască

 

jucăm fotbal în faţa casei şi din

maşinile care trec cu viteză

şoferii sârbi sau polonezi ne

aruncă bomboane

 

uneori mingea ne scapă printre picioare

 

acum am mâinile între firele astea de păr

capul mamei stă rezemat de pernă

e noapte şi răsfoiesc albumul de familie

saliva se lipeşte de colţuri lumina slabă

atrage diferite insecte care păstrează

distanţa

10 filme văzute recent în cadrul Ro-Iff (Romania International Film Festival) în perioada 27 sept. – 7 oct.

Piatra tare / Tungsten (Grecia, 2011) – regie, Giorgos Georgopoulos

Dragul meu, ceva nu e în regulă /Habibi Rasak Kharban / Darling, something’s wrong with your head (Olanda, SUA, Palestina, Emiratele Arabe, 2011) – regie, Susan Youssef

Sneakers / Kecove (Bulgaria, 2011) – regie, Ivan Vladimirov, Valeri Yordanov

Culoarea Oceanului / Die Farbe des Ozeans /  Color of the Ocean (Germania, 2011) – regie, Magie Peren

Siberia, dragostea mea / Сибирь. Монамур / Siberia, Monamour (Rusia, 2011) – regie, Slava Ross

J.A.C.E. (Doar un alt elefant confuz) / J.A.C.E. (Just Another Confused Elephant) (Grecia, 2011) – regie, Menelaos Karamaghiolis

Avé (Bulgaria, 2011) – regie, Konstantin Bojanov

Ucide-mă / Töte mich / Kill me (Franța, Germania, Elveția, 2012) – regie, Emily Atef

Nu e existat vreodată vreun frate mai bun / There was never a better brother (Azerbaijan-Russia-Bulgaria, 2010) – regie, Murad Ibragimbekov

Vreau doar sa ma iubesti/ Ich will doch nur dass ihr mich liebt /  I only want you to love me (Germania, 1976) – regie, Rainer Werner Fassbinder

(poem) aproape, peste umărul drept

ora la care căutam ceva fără fir

ieşeam din casă speriat de zgomotele de afară

mă întorceam în holul de la intrare şi mă lipeam de pereţi doar ca

să întârzii la masă

 

lângă reşou, la foc mic, chipul nu poate fi luminat

văd numai fruntea şi părul care acoperă întreaga încăpere

 

e prea multă lume aici, îmi spuneam

şi nici un sertar

 

obişnuiam să mănânc singur, stingeam becul şi imediat

auzeam vocea ei

 

sunt aproape, mă vezi peste umărul drept

trebuie să priveşti puţin în urmă, îţi faci loc printre

ceilalţi, casa din copilărie se dărâmă, bătrânul şi

câinele dispar undeva la prima intersecţie

 

pentru a ajunge la ei am de parcurs holuri lungi cu tot felul

de plante care cresc pe tavan, trebuie să îndur luminiţele

enervante care ies din pereţi şi se opresc în piept

 

şi peste câţiva ani, fără niciun avertisment, să-ţi vezi toate

lucrurile în curtea interioară

 

să simţi fiecare încordare, uşile care se închid, fireşte –

puterea de a îmbrăţişa pe altul